Relatiile Romaniei cu statele din Asia de sud si sud-est in perioada 1967-2006 Gheorghe SAVUICA, Ambasador (p)*

Gheorghe SAVUICA

Ambasador (p)*

 

 The Author’s debut in diplomacy started in 1967. The date coincided with the moment of ASEAN formation and Nicolae Ceausescu becoming President of Romania, who launched an independent foreign policy. The first important paper drafted by the author referred to official recognition by Romania of the formation of ASEAN.  It contained the proposal to recognize the status of this new organization which appeared on the map of South-East Asia regional architecture as a regional economic association  in conformity with  Bangkok Declaration and not as a military bloc. All other socialist countries considered ASEAN as newly created military bloc, replacing SEATO The proposal was approved by the head of state. The author in his official capacity used   this decision to the interest of Romania on the occasion of being received by the Minister of Foreign Affairs of Indonesia with mandate to convey and sustain the desire of Romania to be a dialoguepartner of ASEM (Asia Europe Meeting) on the same day of her admittance into the European Union. The author is making reference to the priorities of Romania’s foreign policy between 1967-1989, whereby the developing countries, including the South-East Asian countries, gained the place of second priority, after the socialist countries and before the westen countries. Romania was pursuing a diplomatic approach based on the UN principles which helped establish a climate of close relationship with South – East Asian countries, reaching the status of a traditional links to the mutual benefit of both Sides. Romania was granted the guest status to non-aligned movement in Sri Lanka with the support of Indonesia and the other South – East Asian countries.The economic dimension played a crucial role in developing the relations with these states. The first joint venture project was implemented by Romania in Sri Lanka, followed by important similar projects in India, Pakistan, Indonesia, Malaysia, the Philippines and some other South-East Asian countries.Further the author made a selection of the events and projects he was personally involved in. Among other important contributions of diplomatic, political, military and economic nature, the readers will come to know about how he tackled in Malaysia, being completely alone in the Romanian Embassy, the 1989 events in RomaniaConcluding, he presented a prospective view on the way Romania would have to develop her relations with South and South-East Asian countries under the new circumstances created in Europe and Asia after the cold war was over. He is in favor of maintaining the consolidated traditional line adapted to the emerging tendency of closer approach between Europe and Asia and Asia and Europe.In fact, the first century of our new millennium belongs to Asia.

 *Autorul este diplomat de carieră, specialist pe zona Asiei de Sud-Est. A absolvit Instittutul de Relaţii Internaţionale Moscova, Secţia Orientală, ca bursier al statului român, selectat de M.A.E. în anul I de la Facultatea de Drept, Bucureşti, obţinând atestat universitar pentru limbile indoneziană, engleză şi rusă. În anul absolvirii institutului, respectiv în 1967, a fost angajat la M.A.E. al României. A avut misiuni diplomatice în calitate de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Indonezia şi Pakistan şi din poziţia de Însărcinat cu afaceri a.i., cu scrisoare de cabinet, în Malayezia, Filipine, Sri Lanka, Cipru, Finlanda/Estonia. În Centrala M.A.E. a deţinut funcţiile de director adjunct, Direcţia Asia- Pacific, director,Direcţia Asia-Pacific, director, Direcţia Republica Moldova, secretar general al Comitetului Interguvernamental pentru Dezvoltarea Relaţiilor României cu Republica Moldova şi director general, Direcţia Generală Asia, Africa, America Latină şi Orientul Apropiat. După ieşirea la pensie, în 2006, a fondat Camera de Comeert şi Industrie România-Malayezia şi Institutul Român de Studii Euro-Asiatice, ambele fiind conduse de autor în calitate de preşedinte.

  1. 1.     Motivaţia alegerii perioadei.

Perioada de studiu aleasă îşi găseşte explicaţia în prezenţa aproape constantă a subsemnatului de-a lungul a 40 de ani în procesul de dezvoltare a relaţiilor bilaterale ale ţării noastre cu state din Asia de Sud şi Sud-Est Spaţiul de bază a fost zona Asiei de Sud-Est, cu precădere Indonezia, Malayezia şi Singapore.

  1. 4.     De ce Asia?

        Cariera mea diplomatică asiatică reprezintă o consecinţă naturală a specialităţii universitare obţinute la Institutul de Relaţii Internaţionale de la Moscova (IRI), la care am fost trimis, selectat de  MAE, cu bursă a statului român , pentru a învăţa limba greacă   şi a mă specializa pe spaţiul European vecin ţării noastre. 

  Dat fiind faptul că în anul 1961 IRI nu a avut o grupă pentru  studierea şi însuşirea  limbii greacă, am optat pentru limba indoneziană şi, ca urmare, pentru zona Asiei de Sud-Est. Atracţia nu a fost arbitrară. La 14 aprilie 1960, nivelul relaţiilor diplomatice dintre România şi Indonezia a fost ridicat la rang de ambasadă, în urma primei vizite oficiale la Bucureşti a preşedintelui Soekarno al Indoneziei. Atunci am auzit cum sună limba indoneziană şi cum se scrie. Mi-a plăcut în mod deosebit. În plus, s-a scris, cu ocazia vizitei, multe articole despre Indonezia şi poporul indonezian. 

  1. 5.     Debutul în diplomaţie

Primul meu contact cu pregătirea unei acţiuni diplomatice bilaterale importante a avut loc în luna august 1961, aproape de încheierea primei vacanţe după începerea studiilor în străinătate. Am fost chemat la Secţia Externă a C.C. al PMR, pentru a traduce câteva lozinci din limba romană în limba indoneziană, în perspectiva vizitelor oficiale, în luna octombrie 1961, în Indonezia, India şi Birmania a unei delegaţii române conduse de Gh.Gheorghiu-Dej şi Ion Gh. Maurer. În text a apărut şi un cuvânt la plural (popoare). În limba indoneziană pluralul se obţine prin repetarea cuvântului, iar în scris cuvântul este redat sub formă de la patrat” (popor2). A trebuit să îmi asum, în scris, responsabilitatea corectitudinii traducerii şi a scrierii acesteia, întrucât apariţia unui semn matematic a creat derută.

 Din punct de vedere istoric, anul 1967, când mi-am început cariera diplomatică în M.A.E. al României, are o semnificaţie politică importantă atât din punctul de vedere al dezvoltărilor din ţara noastră, cât şi al celor din Asia de Sud-Est. Cu o lună înaintea începerii activităţii, şi anume în luna august a fost creată ASOCIAŢIA NAŢIUNILOR ASIEI DE SUD-EST -ASEAN, iar în decembrie,când Nicolae Ceauşescu a devenit preşedinte, România şi-a creionat strategia politicii externe, care a durat până la evenimentele cunoscute din 1989. Ţările în curs de dezvoltare,   cum sunt şi spaţiile specialităţii mele, reprezentau cea de-a doua prioritate a politicii externe a României.

 La crearea ASEAN, România a trebuit să îşi formuleze poziţia oficila privind această organizaţie regională. “Spatiul Indonezia” din M.A.E. avea drept specialist pe subsemnatul, în poziţie de ajutor referent-relaţii. Specialistul era cel care formula primul proiect al oricărui document de politică externă, care apoi, după caz, cu completări de fond şi îmbunătăţiri stilistice,îşi urma parcursul de aprobare, iniţial, de către conducerea M.A.E. şi, în final, de către şeful statului. Pentru începători, ca mine, directorul dispunea ca un diplomat cu grad diplomatic (ajutor referent-relaţii şi referent-relaţii nu sunt grade diplomatice) să le acorde sprijin. Ca ajutor referent-relaţii în Centrala M.A.E., primele îndrumări le-am primit de la consilierul Agop Bezerian, căruia îi sunt sincer recunoscător.

 Privesc retroactiv cu plăcere şi satisfacţie, întrucât propunerea mea a fost aprobată ca ASEAN să fie apreciată oficial drept organizaţie economică regională, conform prevederilor Declaraţiei de la Bangkok din 8 august 1967, şi nu drept un bloc militar, urmaş al SEATO, cum a apreciat Moscova şi apoi şi celelalte ţări socialiste.

 Acţiunea din 1967 privind caracterizarea corectă la timpul respcetiv a obiectivelor exclusiv economice ale ASEAN (am în vedere că de atunci ASEAN şi-a extins preocupările şi la domeniile politic, strategic şi cultural) apreciez că a avut un impact important în 2006, în contextul unui demers diplomatic din partea ţării noastre. La cererea M.A.E. român, am solicitat o audienţă ministrului indonezian de externe, în scopul susţinerii admiterii României (şi Bulgariei) în forumul de dialog ASEM (Asia Europe Meeting), concomitent cu obţinerea statutului de mebru deplin al Uniunii Europene. 

 Din anumite considerente, statele ASEAN opinau pentru temporizarea admiterii de noi participanţi, atât de către Europa, cât şi de către Asia. Apelând şi la memoria proprie privind dezvoltarea relaţiilor ţării noastre cu Indonezia şi celelalte state membre ale ASEAN, am evocat, ca o implicare personală, şi momentul recunoaşterii oficiale în 1967 a ţintei exlusiv economice a ASEAN. Este posibil ca şi acest argument să fi contribuit la admiterea României în ASEM, concomitent cu data aderării la UE.

  Viaţa dintr-o ambasadă a României şi lecţiile de început în diplomaţia bilaterală le-am resimţit şi cunoscut începând cu anul 1966, când am fost trimis, pentru şase luni, la Ambasada României de la Jakarta, pentru a-mi întocmi lucrarea de diplomă şi a mă iniţia în acţiuni de diplomaţie, sub îndrumarea ambasadorului român, pe atunci Vasile Gandila.

 Activitatea diplomatică în exterior am început-o în anul 1971, sub îndrumarea ambasadorului Marin Alexie, pe care, ulterior, am avut onoarea să îl înlocuiesc în Cipru în 1983.

 La reîntoarcerea de la Jakarta, în 1973, activitatea în Centrală şi la misiunile diplomatice mi-a fost coordonată pentru o perioadă de cca 30 de ani de către ambasadorul Marcel DINU, director  al Direcţiei care coordona relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare şi, apoi, din poziţia de secretar de stat, coordonator şi al relaţiilor României cuRepublica Moldova.

  Îi sunt rcunoscator pentru eforturile depuse atât la desăvârşirea pregătirii mele profesionale cât şi la modelarea temperamentului meu tineresc. Am un deosebit respect pentru întreaga familie Dinu, şi, în mod special, pentru doamna Maria Dinu. Mă bucur ca în paralel cu activitatea profesională, am construit şi o prietenie trainică, bazată pe respect reciproc.

  1. 6.      Climatul relaţiilor României cu unele ţări sud şi sud-est asiatice. 

  Înainte de a prezenta momentele cele mai importante în care îmi regăsesc contribuţia   personală în filele diplomaţiei bilaterale a ţării noastre în zona Asiei de Sud şi Sud-Est, aş dori să relev climatul general  din acea perioadă al acestor raporturi.

După cum am menţionat deja, una din priorităţile politicii externe ale României în perioada 1967-1989, viza intrarea în parteneriate cu statele în curs de dezvoltare, grupare în care se regăseau şi continuă să se regăsească ţările sud-est asiatice. 

 România îşi clarificase şi normalizase raporturile politice bilaterale cu statele sud-est asiatice. România a fost printre primele ţări europene care a recunoscut, fără ezitări sau conditionalitati, obţinerea independenţei de către unele state sud-est asiatice şi a trecut imediat la stabilirea de relaţii diplomatice şi deschiderea de misiuni diplomatice. Până în 1989, România avea misiuni diplomatice în toate ţările sud-est asiatice (Indonezia, Malayezia, Singapore, Thailanda, Filipine, Birmania, Laos, Cambodgia şi Vietnam), mai puţin în Brunei, care a acceptat să stabilească relaţii diplomatice cu România numai după schimbarea de regim în ţara noastră, ceea ce s-a întâmplat în 1989.

 Prin acţiunile şi gesturile sale politico-diplomatice prompte vis-a -vis de ţările sud-est asiatice imediat după desăvârşirea procesului de dobândire sau consolidare a independenţei naţionale obţinute după al doilea război mondial, precum şi decizia sa politică din 1967 privind orientarea  iniţială exlusiv economică a ASEAN, România a pus bazele tradiţionalismului bilateral în raporturile sale cu aceste state, fiind un catalizator de durată în promovarea relaţiilor  bilaterale în această zonă a lumii a treia”.

 În unele state, cum este Filipine, preşedintele României a fost primul şef de stat dintr-o ţara socialistă care a efectuat o vizită oficială., deschizând calea dialogului politic bilateral cu această zonă. Lideri asiatici, în special Soekarno, au efectuat vizite în România, iar preşedintele României a vizitat apropape toate statele sud-est asiatice. Dialogul la vârf, materializat în proiecte economice de interes reciproc, a reprezentat una din caracteristicile esenţiale ale raporturilor bilaterale româno-sud-est -asiatice.

 Un element de sudura l-a constituit, la timpul respectiv,  existenţa în zona sud-est asiatică a unor lideri naţionali şi regionali  carismatici,  cu tendinţe autoritare, dar necontestaţi pentru un timp în occident, situaţie similară cu cea din ţara noastră.  

 Declaraţia din 1964 a devenit cartea de vizită a României în relaţiile cu statele în curs de dezvoltare, inclusiv cu cele din Asia de Sud şi Sud-Est.

  Dialogul la vârf, poziţiile similare privind respectarea independenţei naţionale şi a suveranitatii teritoriale, neamestecul în treburile interne, nealinierea , respingerea înarmărilor, lupta împotriva nuclearizării militare,rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor şi conlucrarea la conturarea viziunii politice,strategice şi economice a ţărilor în curs de dezvoltare, ceea ce reprezenta un element novator în raporturile internaţionale, aşezate pe principiile ONU,  au fost de bun augur pentru acţiunile de politică externă ale Bucureştiului în contextul politicii sale externe independente şi al numeroaselor intiative diplomatice Nord-Sud” sau Sud-Sud”. România a obţinut în Sri Lanka statutul de observator la mişcarea de nealiniere, cu sprijinul Indoneziei şi al celorlate ţări sud-est asiatice.

 Mai important decât orice, este aceea că factorul politic bilateral şi multilateral a generat un boom real în extinderea relaţiilor economico-comerciale între România şi

statele sud-est asiatice, aspect esenţial în dezvolatrea economiei naţionale a ambelor părţi.

Combinaţia între interesele economice reciproce şi apartenenţa la gruparea statelor în curs de dezvoltare a adus, atât României, cât şi ţărilor sud-est asiatice, avantaje rezonabile în plan politic şi economic bilateral. Ca termeni de referinţă menţionez, prinţre multe alte obiective, liniile de înaltă tensiune din Malayezia şi Filipine construite de companii româneşti, modernizarea cailor ferate în Indonezia şi Sri Lanka cu material rulant şi asistentă tehnică din România. Bucureştiul a oferit burse unui număr însemnat de tineri indonezieni, cărora le-a deschis drumul spre a fi primiţi în univeristatile din ţara noastră.

 Climatul politic deosebit de favorabil şi cei doi factori importanţi menţionaţi mai sus au reprezentat, totodată, o bază robustă pentru o conlucrare strânsă la ONU. Ambele părţi s-au consultat şi-au susţinut activ iniţiativele politice în cadrul organizaţiei internaţionale. 

 România avea nevoie de pieţe de desfacere a produselor sale şi de obţinere de resurse naturale pentru dezvoltarea industrială-prioritate majoră în strategia timpului a dezvoltării şi consolidării economiei naţionale româneşti. 

 Produsele de bază ale industriei grele şi industriei chimice româneşti s-au regăsit, de-a lungul anilor şi în volume diferite, în toate ţările sud şi sud-est asiatice.Camioane, tractoare, buldozere, maşini de teren , instalaţii de foraj, material rulant şi alte produse erau exportate frecvent în zonă. România aducea din regiune minereu de fier, cauciuc natural, crom, bauxită, ulei de palmier, precum şi alte produse de export ale  acestor ţări. Specialişti români petrolişti au activat în Indonezia schiţând proiectul unei colaborări în domeniul petrolier.

  Pe de altă parte, statele sud-est asiatice erau, de asemena, interesate în promovarea raporturilor economico-comerciale, dar stadiul dezvoltării lor impunea ca obţinerea de asistentă gratuită şi credite favorabile să fie mai evidentă. 

 Un exemplu elocvent îl reprezintă Indonezia, returnarea creditului obţinut de regimul Soekarno devenind pentru o perioadă, relativ îndelungată, o chestiune sensibilă pe agenda raporturilor sale cu România. La începutul anilor ‘50, România a acordat Indoneziei un credit , care în 1971 a fost estimat la  15.705.321 dolari, capital şi dobânzi.Am contribuit personal la ultimele negocieri de recuperare a creanţelor restante din partea Indoneziei.

Cooperarea în producţie, a reprezentat o formă novatoare de cooperare economică a României cu ţările în curs de dezvoltare. Iniţiativa a fost lansată de România în Sri Lanka, unde a construit un complex de industrializare a lemnului. De aici s-a extins aproape în întreaga regiune asiatică, India şi Pakistan înregistrând cele mai ample proiecte de cooperare economică cu România. Prima rafinărie din India, Guwahati Oil & Gas Refinery, a fost realizată de o companie românească.  România a livrat echipamente şi pentru rafinăriile Haldia şi Barauni. În Pakistan, în anii ‘70- ‘80,companiile româneşti au construit  4 obiective economice(rafinării şi fabrici de ciment)

Teza în promovarea relaţiilor economice se regăsea în complementaritatea economiilor României şi statelor în curs de dezvoltare. 

  1. 7.     Responsabilităţi şi iniţiative în calitate de şef de misiune diplomatică
    1. a.     Primul meu mandat de şef de misiune diplomatică,  a debutat în Sri Lanka în anul 1977 şi s-a încheiat în 1983.

 Sri Lanka  este o insulă  în Oceanul Indian, prezentată în descrierile turistice drept „Paradisul Asiatic” sau „Lacrima Indiei”, fără nicio conotaţie teritorială vis-a-vis de India. Într-adevăr este un loc la Oceanul Indian deosebit de frumos.

 Sri Lanka avea la timpul respectiv, un rol destul de important în mişcarea de nealiniere.

 În planul relaţiilor bilaterale a primat domeniul economic, care pe timpul mandatului meu a beneficiat de valoarea adăugată a proiectelor de cooperare anterioare, care au servit drept  bază  solidă pentru iniţierea altor asemenea acţiuni de cooperare, în competiţie cu multe alte state, inclusiv cu Japonia, care deţinea pe piaţa sri-lankeza o poziţie avantajată de ajutoarele nerambursabile acordate acestei ţări.

 Privind retrospectiv, îmi dau seama că, realmente, dimensiunea economică bilaterală a fost pe departe latura dominantă în activitatea Ambasadei României la Colombo în anii de referinţă. 

 Din multitudinea demersurilor diplomatice întreprinse în scopul promovorarii  şi apărării intereselor economice ale ţării noastre în Sri Lanka, mă voi opri asupra intervenţiei pe care a trebuit să o întreprind chiar la nivelul şefului statului.

Deşi cotaţia părţii române la licitaţia internaţională deschisă a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, afacerea a fost atribuită unei firme japoneze. Prin relaţiile de lucru am reuşit să obţin o audienţă la preşedintele ţării J R Jayawardene, o personalitate politică de mare ţinută, care a reuşit să scoată ţara din stadiul socialismului sărac în care fusese adusă de către oponenţii săi politici anteriori, creînd premisele unei dezvoltări economice rapide. Din păcate, conflictele inter-etnice ulterioare au estompat elanul economic sri-lankez.

 În cadrul întrevederii, preşedintele sri-lankez, în final, a acceptat ca jumătate din numărul de autoturisme de teren licitate să fie acordate părţii române. În decizia iniţială contaseră considerentele de incertitudine privind calitatea produselor româneşti în comparaţie cu cele japoneze.

 5.2    Misiunea din Malayezia, în perioada 1984-1990, a fost, de asemenea, concentrată pe dimensiunea economică. 

 Malayezia este o ţara cu o economie energică, motiv pentru care a făcut parte din grupul "tigrilor asiatici”. Modelul sau  de dezvoltare prezintă un interes real pentru celelalte ţări sud-est asiatice, şi nu numai. Este membru fondator important al ASEAN.

 Condiţiile de lucru la această misiune au fost deosebit de dificile. Consilierul economic  venea la Kuala Lumpur din când în când şi de fiecare data era altă persoană. Nu aveam prim colaborator, secretară,telexist, şofer, contabil sau administrator. Doar un localnic făcea curăţenie în grădină.

 Cu toate acestea, România s-a făcut cunoscută în continuare în Malayezia prin linia de înaltă tensiune pe distanţa dintre Kuala Lumpur şi oraşul Melaka(103km), construită de Romelectro, în baza licitaţiei câştigate, şi aici, la concurenţă cu Japonia. Întreaga acţiune a fost monitorizată de către subsemnatul. Cel mai dificil şi periculos a fost atunci când trebuia să merg în junglă să constat stadiul lucrărilor. Partea malayeziana a fost deosebit de serioasă şi nu a creat probleme la efectuaarea plăţilor. Este un proiect care se regăseşte drept un succes pe agenda relaţiilor bilaterale româno-malayeziene.

  După intense demersuri diplomatice, Autodacia a fost sprijinită de către ambasada să îşi recupereze o sumă considerabilă din livrările neachitate de către partenerul malayezian. După schimbarea acestuia, camioanele româneşti au reintrat în Malayezia, pe sistemul asamblării pe plan local.

 La Kuala Lumpur, Romconsult a  obţinut, cu sprijinul nemijlocit al ambasadei, un proiect important de acordare de asistentă tehnică  întreprinderii naţionale de petrol - Petronas

 Malayezia este formată din 13 state, dintre care 9 sunt sultanate. Este singura monarhie electivă. Cei 9 sultani formează Consiliul Sultanilor şi la fiecare cinci ani aleg din rândul lor regele.

 Am relevat acest aspect, întrucât la vizitarea Muzeului Naţional, unde sunt expuse tablourile tuturor sultanilor şi soţiilor lor, am avut o surpriză extraordinară. Una dintre soţiile din tablourile expuse era româncă, cunoscută sub numele de Lady Marcela, căsătorita cu sultanul de Johore (stat malayezian vecin cu Singapore). Pe timpul mandatului meu, pe o perioada îndelungată, rege a fost unul din nepoţii sultanului căsătorit cu Lady Marcela.

 În convorbirile avute cu regele, în limba malyeziana (similară cu indoneziana) am desprins dorinţa sa de a vizita România. Am obţinut invitaţia oficială din partea preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În final, vizita nu a mai avut loc. De fapt, regele nu a efectuat nicio vizită oficială în străinătate.

  Pe timpul mandatului meu, au vizitat Malayezia preşedintele Marii Adunări Naţionale, fostul preşedinte al Consiliului de Stat, primul ministru al României şi ministrul român al afacerilor externe. Eforturile mele diplomatice pentru organizarea programului vizitelor s-au irosit mai mult pe identificarea modalităţii de a explica oaspeţilor români practica regelui de a nu primi demnitari străini, cu excepţia marilor demnitari englezi. Şefii delegaţiilor române, uneori chiar  la nivel de adjunct de ministru, doreau să fie primiţi de şeful statului , pentru a înmâna mesaje speciale din partea şefului statului român.

 Cel mai dificil moment din acest punct de vedere l-am avut în 1989 cu preşedintele MÂN, care, auzind că nu va fi primit de rege, a concluzionat că "nu am reuşit să prezint autorităţilor malyeziene importanţa vizitei sale”.  Acesta era un motiv clar de rechemare de la post şi poate chiar de înlăturare din MAE. Insistenţa sa avea totuşi o explicaţie de reciprocitate vis-a-vis de omologul sau malayezian, pe care l-a deplasat cu avionul până la Eforie, pentru a fi primit de preşedintele României. De altfel, aceasta a fost salvarea mea. L-am convins să ridice şi personal chestiunea în convorbirea cu gazda sa. A primit răspunsul pe care îl cunoştea de la mine.

 Postul meu în Malayezia mă leagă şi de evenimetele de la noi din 1989. Eram singur la misiune( soţia era în ţară), iar toate legăturile de comunicare fuseseră întrerupte. Am aflat vestea privind căderea lui Nicolae Ceauşescu de la ştirile de noapte ale canalelor de televiziune malayeziene (din cauza direfentei de fus orar). În momentul respectiv traduceam în limba engleză cuvântarea din 17 decembrie în urma evenimentelor de la Timişoara. Ministrul român al afacerilor externe din acea perioadă transmisese instrucţiuni tuturor şefilor de misiune  ai României sa solicite de urgenţă audienţe la miniştrii de externe, pentru a explica evenimentele de la Timişoara în baza textului redat de el. Totodată,  a dispus traducerea pentru mass-media locală a cuvântării respective .

  Ministrul afacerilor externe al Malayeziei m-a primit în aceeaşi zi în care i-am solicitat audienţa. Aveam bune raporturi personale. Întrebat de presa locală în legătură cu situaţia de la Timişoara, domnia sa şi-a formulat răspunsul şi în funcţie de elementele transmise, prin amabsada, de către omologul său român. 

 Fără nicio instrucţiune şi fără a fi în măsură să prevăd evoluţia situaţiei, numai în baza instinctului şi evenimentor ce aveau loc în ţară, relatate de televiziunile locale şi emisiunile Europei Libere, am luat decizia de a face imediat o nouă vizită ministrului malayezian de externe, pentru  a-i expune punctul meu de vedere asupra a ceea ce se întâmplă în realitate, în sensul că regimul lui Ceauşescu a căzut şi că România va intra într-o noua etapă, cea a construcţiei democratice.Mi-am exprimat convingerea că relaţiile bilaterale nu vor fi afectate şi că Malayezia va recunoaşte de îndată noile autorităţi din România. După întrevedere, ministrul de externe a făcut o nouă declaraţie publică, înscriindu-se în noile mele precizări.

 Pentru mai multă certitudine, am acordat şi eu un interviu  canalului de televiziune de la Kuala Lumpur,  cu cea mai mare audienţă. Am făcut aceleaşi precizări ca cele relatate ministrului malayezian de externe.

 5.3 Revenirea în ţară, în anul 1990, a fost cu mult mai deosebită de cât toate reîntoarcerile mele de la post. Întreaga diplomaţie românească a fost testată şi selectată, pe criterii profesionale, de o comisie condusă de parlamentarul Ion Ratiu.  La conducerea Direcţiei Asia am regăsit pe ambasadorul Valeriu TUDOR, un diplomat român cu multă experienţă. Am trecut, cu succes testul, motiv pentru care am rămas pe spaţiul meu de specialitate, şi anume Asia de Sud-Est, conlucrând strâns cu ambasadorul Valeriu TUDOR, de la care am însuşit şi arţa conducerii în Centrală, care m-a ajutat la gestionarea poziţiilor de conducere în M.A.E., preluate ulterior.

  5.4  Mandatele pe care le-am avut în zonă după 1989 în Filipine (1992-1993), Pakistan (1996-2000) şi Indonezia (2002-2006) s-au desfăşurat în condiţii noi rezultate din evenimentele care au avut loc atât în ţara noastră, cât şi în statele sud-est asiatice. 

 Ferdinad Marcos şi apoi Soeharto au fost înlăturaţi de la putere. Au avut loc schimbări de lideri în Malayezia şi Singapore. Instaurarea şi consolidarea democraţiei reprezintă acum preocuparea esenţială în Asia de Sud şi Sud-Est. În 2004, Indonezia a ales prin vot direct preşedintele ţării, pentru prima data în istoria sa.

  Indonezia este membru al G20 şi bate la uşa recunoaşterii drept forţă emergentă alături de China, India şi Brazilia. Dezvoltări fundamentale au loc în toate statele sud-est asiatice, angajate într-un proces intens de integrare regională, vizând crearea până în 2015 a Comunităţii ASEAN, axată pe trei pilieri: Comunitatea politică şi de securitate, Comunitatea economică şi Comunitatea culturală. În perspectivă, există premise favorabile pentru crearea Comunităţii Asiei de Est şi Sud-Est. Deja au fost lansate mai multe iniţiative de către Japonia, Republica Corea şi Australia. Dintre acestea, ideea Japoniei privind Forumul East Asia Summit (EAS) se dezvoltă rapid, în paralel şi complemetar cu Comunitatea ASEAN.

Tradiţionalismul, fiind o valoare adăugată deosebit de importantă şi obţinută de-alungul zecilor de ani de relaţii bilaterale, îi conferă României un capital consolidat de încredere şi onestitate în rândul ţărilor sud şi sud-est asiatice şi continuă  să aibă o mare importanţă în raporturile bilaterale dintre România şi aceste ţări, inclusiv din noua sa poziţie de membru al Uniunii Europene.

 Această trăsătură bilaterală esenţială  se află şi la baza noului liant în formare, respectiv  convergenţa orientării lor spre Occident. Asistăm la o tendinţă accelerată de apropiere între Europa şi Asia şi între Asia şi Europa. Prin participarea României la ASEM şi la dialogul UE-ASEAN, relaţia bilaterală a obţinut o valenţa deosebit de semnificativă şi un cadru juridic bi-regional adecvat, care îi lipsea Romanei până în anul 1989. România a fost cel de-al noulea stat membru UE care şi-a desemnat un ambassador pe lângă ASEAN. 

 Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Indoneziei, la capitolul  relaţiilor bilaterale, dedicat României, se precizează că "incepand cu 2007, relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au obţinut o noua perspectivă în momentul când România a devenit, la 1 ianuarie 2007, membru al Uniunii Europene şi partener de dialog în cadrul ASEM. România fiind acum în UE înseamnă că Indonezia va avea mai multe oportunităţi de a-şi extinde exporturile, ca urmare a tarifelor vamale reduse în statele UE” 

  5.5       În circumstanţele de după 1989 ale formării Noii României, prima misiune diplomatică am avut-o în Filipine(1992-1993). 

 Filipine  este o ţară catolică. Poporul este deosebit de volubil, expansiv şi distractiv. Pe aeroprt, pasagerii sunt întâmpinaţi cu muzică. Se simte de la distanţă spiritul latin de pe vremea ocupaţiei  spaniole. Filipine este stat fondator al ASEAN. M-au frapat similitudinile culturale cu ale  noastre. La un dineu oferit de o înaltă oficialitate filipineză, cu ocazia aniversării căsătoriei, , la final,  a fost comandat "valsul aniversar”, după care trebuiau să danseze cei doi soţi. Valsul este unic  în toată ţara pentru asemena ocazii. Nu mică mi-a fost uimirea sa constat că valsul se dansa după melodia  "Valurile Dunarii” de Ivanovici.

  Pe timpul scurtei misiuni la Manila, prin relaţiile apropiate pe care le stabilisem cu mulţi ani în urmă cu familia fostului preşedinte Macapagal, a cărei fiică a fost şi ea preşedinte al Filipinelor, pe atunci senator,am reuşit să determin partea filipineza să revină asupra deciziei de a-şi închide, din considerente financiare, misiunea diplomatică de la Bucureşti.  Când am primit notificarea oficială în audienţa la adjunctul ministrului afacerilor externe am precizat că o primesc, dar voi declanşa demersuri de rigoare pentru a preîntâmpina o asemenea dezvoltare, care nu se înscrie în relaţiile tradiţionale româno-filipineze.  Filipine are şi în prezent misiune diplomatică la Bucureşti.

După câteva zile, am obţinut o nouă audienţă la adjunctul ministrului afacerilor externe, dar de această dată, am solicitat, la instrunctiunile din ţară, recunoaşterea  de către Filipine a noului stat independent Republica Moldova. După ce m-a ascultat cu multă atenţie, mi-a răspuns pe loc că ţara sa va recunoaşte statul independent Republica Moldova. A menţionat, apoi, că doreşte să îmi pună o întrebare strict personală. Întrebarea se referea la nedumerirea sa privind poziţia României de a solicita recunoaşterea drept stat independent a unui teritoriu, care din istorie cunoştea că aparţine României.

    5.6 După Filipine a urmat misiunea în Pakistan, în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar (1996-2000). Înainte de aceasta am avut o scurtă misiune diplomatică în Finlanda şi Estonia; la Tallin am fost primul însărcinat cu afaceri a.i. român după ce Estonia şi-a recâştigat independenţa. 

 Pakistanul este o ţară islamică nucleară importantă. Ca stat Islamic, Pakistanul deţine un rol activ în rândul statelor islamice şi în Organizaţia Conferinţei Islamice. Pakistanul este tratat ca un punct strategic semnificativ de către SUA, UE, China, Rusia şi Japonia. Armata pakistaneză are un rol deosebit pe plan intern.

 Personal, am contribuit la continuarea şi susţinerea dialogului politic tradiţional cu Pakistanul. La Islamabad se cunoaşte că primul contact politic, la nivel de secretar de stat, dintre SUA şi China, s-a realizat pe axă Washington " Bucureşti- Islamabad- Beijing. În urma acestui demers, au fost reabilitate relaţiile chino-americane.

 În 1991, preşedintele Ion Iliescu a efectuat o scurtă vizită la Islamabad, iar în 1995, premierul Nicolae Văcăroiu a vizitat Pakistanul. Ambele acţiuni diplomatice au ţintit dezvoltarea relaţiilor economice.

 În ceea ce mă priveşte, în contextul dezvoltărilor interne din Pakistan, mi-am propus în mandatul meu să acord atenţie şi diplomaţiei bilaterale militare. În momentul în care generalul Pervez Musharaf, a devenit preşedintele ţării, rămânând şi în poziţia de şef al armatei, relaţiile bilaterale româno- pakistaneze în domeniul militar cunoscuseră dA©jA  evoluţii importante. Astfel, prima delegaţie oficială pakistaneză care a efectuat un turneu de vizite în Europa a avut ca  ţintă majoră România.

 Convorbirile oficiale ale preşedintelui Emil Constantinescu la Karachi, pe care le-am organizat la un nivel corespunzător pe timpul escalei efectuate la reîntoarcerea din Australia, au reprezentat o nouă etapă în dialogul la vârf dintre România şi Pakistan. Acestea s-au axat, cu prioritate, pe problematica economică.

 Dialogul politic constant cu Pakistanul, la cel mai înalt nivel, mi-a creat premise favorabile pentru a consolida raporturile economice prin încheierea lucrărilor la două noi fabrici de ciment şi deschiderea unui proiect de asamblare de tractoare la Karachi.

 La Islamabad am avut şi şansa de a fi decan al corpului diplomatic pentru o scurtă perioadă de timp. Aceasta s-a întâmplat cu câteva săptămâni înaintea încheierii misiunii mele diplomatice în Pakistan. Mai important, noul preşedinte al Pakistanului şi, în continuare,  şef al armatei, Pervez Musharaf, se afla încă în studiul cancelariilor occidentale .

Presedintele Pervez Musharaf a acordat un dineu corpului diplomatic de la Islamabad. Fara niciun aviz prealabil adresat decanului corpului diplomatic, cum s-ar fi cazut conform practicii protocolare, presedintele Musharaf, la finalul dineului, a rostit un discurs. Conform aceleiasi practici, decanul corpului diplomatic era de asteptat sa raspunda. Imi aduc cu placere aminte ca am fost felicitat de ambasadorii SUA si ai tarilor Uniunii Europene, iar a doua zi, convorbirea cu ministrul pakistanez de externe, in cadrul vizitei mele de ramas bun, a debutat cu feliitari din partea presedintelui tarii si a interlocutorului pentru discursul meu de raspuns, sustinut la dineul din seara anterioara.

5.7      La reintoarecerea de la Islamabad, in calitatea de director general  pentru Asia- Pacific, Orientul Apropiat, Africa si America Latina am contribuit, in zona de referinta, la relansarea dialogului politic la varf cu Filipine si Singapore, cu ocazia vizitelor oficiale ale presedintelui Ion Iliescu din luna februarie 2002.  

5.8      In perioada 2002 – 2006, m-am reintors, de aceasta data in calitate de ambasador extraordinar si plenipotentionar in Indonezia.

Indonezia, care prin dimensiunile sale geodemografice este a 4-a tara a lumii( este formata din 17000 de insule), reprezinta unul din actorii importanti in jocurile politice si scenariile economice din regiunea Asia – Pacific. Este una dintre tarile cele mai bogate in materii prime din sud-estul Asiei.

Conditiile erau diferite de prima misiune diplomatica avuta la incepultul anilor ’70. Am in vedere nu numai pozitia mea personala. Populatia tarii depăşise cifra de 200.000 de locuitori, Indonezia fiind statul cu cea mai numeroasă populaţie

musulmană. Ţara se afla la începutul procesului democratic , instaurat în 1998, după încetarea războiului rece şi înlăturarea lui Suharto, şi încă mai resimţea efectele negative ale crizei financiare din 1997, în  regiune. 

Preşedinte era doamna Megawati Soekarnoputri, fiica întâiului preşedinte al Indoneziei, Sokarno. Indonezia era angajată cu întreg efectivul diplomatic în consolidarea ASEAN şi integrarea regională. Pe de altă parte,  politica externă a României era focusată pe dimensiunea euro-atlantică.

Mandatul meu de ambasador revenea în contextul relaţiilor româno-indoneziene după o absenţă de cinci ani, când misiunea Jakarta a fost condusă de un însărcinat cu afaceri a.i.

Pentru mulţi ani după lovitura militară din septembrie 1965 şi venirea la putere a generalului Suharto, relaţiile româno-indoneziene (ca şi în cazul tuturor ţărilor socialiste) s-au diminuat şi au ajuns pentru câţiva ani la un nivel cu totul neînsemnat, rezumându-se la schimbul misiunilor diplomatice şi la unele acte protocolare (telegrame de felicitare cu ocazia zilelor naţionale)

Ultima vizită a unui preşedinte al Indoneziei în România, până la preluarea mandatului meu de ambasador în Indonezia, a avut loc în 1985, respectiv a generalului Suharto. 

Însăşi această vizită a survenit  foarte târziu, după preluarea puterii în 1967 de către Suharto. A fost o încercare în 1970 de iniţiere a unei întâlniri între Suharto şi Nicolae Ceauşescu la ONU, care însă nu s-a realizat, întrucât preşedintele Indoneziei nu a mai participat la sesiune.  

Dialogul la vârf româno - indonezian a cunoscut pe timpul mandatului meu la Jakarta o consolidare deosebită. Preşedinţii Ion Iliescu şi Megawati Soekarnoputri s-au întâlnit în 2002 la  Summitul Dezvoltării Rurale, la Johannesburg, în 2003 la Bucureşti, când un demnitar indonezian a efectuat prima vizită oficială după 1985 (18 ani) în ţara noastră şi în 2004, pe timpul vizitei oficiale de răspuns din partea şefului de stat al ţării noastre. La încheierea misiunii mele diplomatice în Indonezia, preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono, în prezent la al doilea mandat prezidenţial din 2009, m-a asigurat că va da curs invitaţiei scrise de a efectua vizita de răspuns la Bucureşti.

 Atât la Bucureşti cât şi la Jakarta, convorbirile oficiale s-au axat pe dimensiunea economică şi crearea cadrului juridic adecvat. 

 La încheierea vizitei de stat în România a preşedintelui Megawaţi Soekarnoputri a fost dată publicităţii  a "Declaratia comună româno - indoneziana”

 Documentul subliniază că în cadrul întâlnirilor au fost examinate îndeaproape evoluţiile din relaţiile tradiţionale prieteneşti dintre cele două ţări şi s-a discutat în detaliu în legătură cu metodele şi căile de consolidare a cooperării bilaterale. 

 Cele două Părţi au convenit să depună eforturi pentru dezvoltarea şi în viitor a relaţiilor lor de cooperare pe multiple planuri în beneficiul celor două state, atât pe baza respectării reciproce a suveranităţii, neamestecului în treburile interne, egalităţii, cât şi pe baza principiilor fundamentale ale drepturilor omului şi democraţiei.

 Cele două Părţi au convenit dezvoltarea relaţiilor bilaterale economice, comerciale şi financiare pe baza interesului reciproc, crearea unui climat economic şi legislativ favorabil activităţilor de investiţii, antreprenoriale şi de afaceri, în vederea circulaţiei produselor,serviciilor şi capitalului. 

 În acest scop, s-a stabilit revigorarea, cu ocazia viitoarei sesiuni a Comisiei Mixte, care a avut loc în Indonezia, a mecanismului deja existent, ca şi posibilitatea stabilirii reprezentanţelor lor pentru promovarea comerţului în capitalele celor două ţări. În scopul completării mecanismului existent, au convenit să promoveze înfiinţarea în cele două ţări a Consiliilor de Afaceri, cu implicarea oamenilor de afaceri şi a sectorului privat.

 În prezenţa celor doi preşedinţi au fost semnate următoarele documente: Memorandum de Înţelegere între Ministerele Afacerilor Externe, Scrisoare de Intenţie privind cooperarea în

 domeniul Ştiinţei şi Tehnologiei între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei din Indonezia, Memorandum de Înţelegere între Centrul Român de Comerţ Exterior şi Agenţia Naţională de Dezvoltare a Exportului, Memorandum de Înţelegere între SC Romelectro SA şi PT PLN (Persero), Memorandum de Înţelegere între Eximbank şi Bank Mandiri şi Memorandum de Înţelegere între SC Uzuc SA şi PT Texmaco.

 Partea indoneziană a salutat progresul înregistrat de România în reformele politice şi economice, precum şi în procesul de integrare europeană şi euroatlantică.

 Partea romană a exprimat sprijinul său faţă de unitatea şi integritatea teritorială a Indoneziei şi a apreciat eforturile acesteia pentru cooperarea regională şi globală,precum şi pentru realizarea reformelor politice, economice şi legislative (aceasta a constituit o solicitare expresă din partea delegaţiei indoneziene)

 Documentul comportă o importanţă deosebită, fiind un angajament scris al celor doi preşedinţi privind dezvolatarea viitoare a raporturilor bilaterale dintre ţările lor.

 La Jakarta, la încheierea vizitei de stat în Indonezia a preşedintelui României au fost semnate Memorandumul de înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe din Indonezia şi Memorandumul de înţelegere între Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din România şi Ministerul pentru Cooperative din Indonezia.

În privinţa cooperării economice, convorbirile oficiale cu preşedintele Indoneziei şi cu miniştrii de resort din cabinetul indonezian au confirmat proiectul identificat de amabasada privind construirea centralei electrice ASAM ASAM de 2x50 MW pe cărbune în provincia Kalimantanul de Sud. Existau mai multe proiecte complexe de cooperare, care însă se aflau în faza negocierilor, cu precădere în domeniile energetic, al materialului rulant, al întreprinderilor mici şi mijlocii, al cercetării şi tehnologiei. Partea indoneziană a manifestat interes şi pentru acordarea de către România de asistentă în domeniul petrolului, utilajului petrolier.

 La plecarea de la post, proiectul ASAM ASAM intrase deja în faza asigurării de către oamenii de afaceri a finanţării.

Am renegociat, cu succes, întregul cadru juridic anterior, pentru a-l face compatibil cu cerinţele UE. Astfel, protocolul conţinând amendamentele la Acordul privind protejarea şi promovarea investiţiilor a fost semnat, la Bucureşti, în luna decembrie 2005. Personal, am semnat, la Jakarta, în luna iulie 2006, protocolul conţinând amendamentele la Acordul privind cooperarea economică şi tehnică.

   Pe timpul mandatului meu,au mai fost semnate două acorduri, negociate de subsemnatul la Jakarta şi semnate la Bucureşti:  Memorandum de înţelegere privind cooperarea în justiţie dintre România şi Republica Indonezia (12 aprilie 2006); Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor tipuri de infracţiuni (10 iulie 2006).

   Partea indoneziană a reacţionat pozitiv la iniţiativa mea de a se reactiva grupurile parlamentare de prietenie, care s-au dovedit a reprezenta un plus important în procesul de consolidare a raporturilor de prietenie, înţelegere şi cooperare dintre România şi Indonezia.

   Cu acelaşi efect, am promovat constituirea Consiliului oamenilor de afaceri indonezieni interesaţi în sprijinirea relaţiilor româno-indoneziene, în asamblul lor, dar în mod particular cooperarea economică.  

   În urma tsunami din 2004, am monitorizat construcţia şi am inaugurat  "Scoala Elementaranr nr. 1 Romania”, construită din contribuţiile directe ale cetăţenilor români, în Singkil, una dintre zonele afectate de acest dezastru natural.

   Această acţiune a fost un sprijin de solidaritate mult mai amplu cu poporul indonezian, faţă de gestul, de asemenea important şi semnificativ, al medicului român Ilarion Mitrea, când, în 1883, a avut loc erupţia catastrofală a vulcanului Krakatoa, care a declanşat şi un tsunami deosebit de puternic. Ilarion Mitrea a intrat de îndată în echipa de voluntari acordând, timp de opt zile, asistentă medicală la peste o mie de răniţi.

   Ilarion Mitrea, originar din Răşinarii Sibiului a venit în Indonezia în vara anului 1870, fiind angajat de guvernul olandez ca medic militar în insulele indoneziene. A revenit în ţară în 1893, la Răşinari, după moartea soţiei sale, indonezianca Vietam-Cadam-Radam. A decedat în 1904.

5.9 Ambasadei României la Jakarta i s-a încredinţat şi misiunea de a superviza spaţiul Timor Leste, cu intenţia de a stabili relaţii diplomatice şi cu această ţara. În anul 2003, am făcut schimb de Note Verbale cu omologul timorez de la Jakarta privind stabilirea de relaţii diplomatice între ţările noastre, la nivel de ambasadă. Partea romană a acţionat  în baza Decretului prezidenţial nr.1027 din 12 decembrie 2002. Din acel moment m-am preocupat şi de relaţiile dintre România şi Timor Leste.

5.10  Îndeplinirea misiunilor mele diplomatice a fost facilitată de sprijinul profesional al soţiei, şi ea angajată în MAE, de înţelegerea sa, precum şi de acţiunile organizate, de multe ori, în scopuri de caritate, cu fonduri personale, în calitate de soţie a şefului de misiune. Relev din multitudinea evenimentelor organizate bazarul de la Jakarta, unde au fost dispuse produse româneşti, împreună cu produsele  primite de alte ambasade. Standul România a fost vizitat de preşedintele ţării, doamnă Megawati Soekarnoputri.

5.11   La încheierea misiunii la Jakarta, fiica mea, Dana Savuica, a organizat la hotelul de cinci stele Borobudur o prezentare de modă a designerului Cătălin Botezatu, urmată de un dineu oferit celor mai apropiaţi prieteni indonezieni şi colegilor din corpul diplomatic. M-a sprijinit şi la inaugurarea şcolii din Singkil.

6.  Câteva considerente de perspectivă

 În încheiere, aş dori să subliniez că este abolut evident, fără a fi necesare  demonstraţii sofisticate, că pe continentul asiatic, care se conturează ca unul din pricipalii poli de creştere economică, demografică şi tehnico-ştiinţifică ai lumii,  au loc dezvoltări importante la nivelul fiecărei ţări, precum şi în plan regional. 

 România, individual şi ca membru al UE, se regăseşte, astfel, confruntată cu necesitatea accelerării dezvoltării raporturilor sale cu statele asiatice şi organismele lor regionale. 

 Apartenenţa la UE ar trebui să reprezinte pentru România drept platformă în scopul promovării proiectelor sale politico-diplomatice,economice,militare,culturale şi tehnico-ştiinţifice cu ţările asiatice.

 O asemenea prioritate de politică externă este deopotrivă necesară  şi posibilă de realizat pentru ţara noastră, în condiţiile în care, aşa cum am arătat, România

beneficiază de  raporturi tradiţionale semnificative cu ţările asiatice şi de voinţa politică a acestora de a o accepta drept actor activ în apropierea Asiei de Europa şi a Europei de Asia. Din acest punct de vedere se poate aprecia că în zona asiatică există chiar o expectativă a implicării mai vizibile a României într-o relaţie solidă şi multilaterală cu statele asiatice. Un asemenea avantaj nu ar trebui lăsat să se erodeze. 

 Ca un moment remarcabil din ultimii ani relev sprijinul acordat de ţările membre ASEAN, care au devenit şi co-autori,  rezoluţiei iniţiate de România privind promovarea şi consolidarea democraţiilor. ASEAN a fost reprezentat la evenimentele importante organizate de România pe timpul ultimei preşedinţii a Consiliului de Securitate, în special pe tema cooperării între organizaţiile regionale. Cea de-a treia Conferinţa privind noile democraţii restaurate a avut loc la Bucureşti, în 1997(prima a avut loc în Filipine)

  În momentul actual, Asia reprezintă o piaţă de atracţie în domeniul manufacturier pentru investitorii străini, dar într-un timp foarte scurt aceasta va deveni şi o piaţă de consum  ,ceea ce ar reprezenta  o deschidere mai largă şi o şansa şi pentru oamenii de afaceri români.

Investitorii români sunt încă concentraţi pe piaţa românească, raporturile economice cu ţările asiatice desfăşurându-se mai mult în termenii schimburilor comerciale tradiţionale. Un argument în acest sens îl constitue faptul că balanţa comercială a României este constant pasivă în raporturile cu marea majoritate a ţărilor asiatice. Ca să nu mai vorbim de nivelul schimburilor comerciale cu aceste state, aflat cu mult sub potenţialul conferit de către pieţele asiatice. 

 Din perspectiva poziţionării ţării noastre pe piaţa asiatică trebuie avută în vedere şi necesitatea depăşirii percepţiei dinainte de 1989, existentă pe pieţele externe, protrivit căreia producţia românească livra, cu precădere, produse ale industriei grele, mijloace de transpost şi utilaje agricole, la preţuri acceptabile. În condiţiile actuale, preţurile la produsele româneşti de export se aproprie de cele internaţionale, susţinerea finaciara din partea statului este tot mai dificilă, iar gama exporturilor s-a schimbat şi redus radical. Pentru o companie românească, participarea la licitaţiile din exterior este aproape imposibilă, aceasta nefiind în măsură să asigure garanţia bancară. 

 Însăşi SUA, China, Japonia, Rusia şi ţările europene se regăsesc într-un raport nou cu statele sud-est asiatice vizând sprijinirea formelor comunitare regionale în Asia de est şi sud-est. Pe de altă parte, ţările sud-est asiatice au început să renunţe uşor la rezistenţa vis-a -vis de punctele sensibile, cum ar fi drepturile omului, în raporturile cu UE, dar şi cu SUA.

 Este evident, ca primul secol al noului mileniu aparţine Asiei.

7.  La ieşirea la pensie, în 2006, ministrul afacerilor externe al României, Mihai Răzvan UNGUREANU, mi-a adresat o scrisoare, cu următorul conţinut:

“ Domnule Ambassador,

Doresc să vă  mulţumesc în mod deosebit pentru serviciile aduse statului român, în calitatea de ambasador al României în Republica Indonezia şi pentru contribuţia adusă la îndeplinirea obiectivelor de politică externă ale ţării noastre.

 Apreciez în mod deosebit modul în care aţi participat la consacrarea imaginii diplomaţiei româneşti ca un corp de elită cu adevărat responsabil, demn şi loial intereselor României şi cetăţenilor săi.

 Consider drept un gest necesar ca, acum, la finele unei perioade importante a carierei dumneavoastră, să vă pot împărtăşi, în calitate de ministru de externe, aprecierea pentru tot parcursul dumneavoastră profesional.

 Vă rog să primiţi, stimate domnule ambasador, recunoştinţa şi admiraţia mea pentru o carieră aleasa”.