La data de 16 februarie 2009, cu asentimentul Casei de Avocatura "Musat si Asociatii",  IRSEA a organizat, la sediul acesteia, o dezbatere a lucrarii intocmite de domnul academician Florea Dumitrescu, vicepresedinte al Asociatiei Generale a Economistilor din Romania si membru de onoare al IRSEA,  pe tema situatiei actuale din economia mondiala, combaterii saraciei in Romania si in lume, fenomen ce necesita elaborarea unui nou model de economie, adecvat celor mai recente evolutii pe plan national si international.

PREZENTAM PUNCTUL DE VEDERE AL DOMNULUI AMBASADOR (P) Dr. Ec. Florea Dumitrescu Vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.

Combaterea sărăciei în România şi în lume necesită un model de economie mixtă, socială de piaţă.

În perioada tranziţiei la economia de piaţă 1990-2006 România a pierdut o

bună parte din potenţialul său economic, material, tehnic, uman şi financiar

înregistrând mari pierderi din avuţia naţională.

Pentru reducerea decalajelor existente privind nivelul de dezvoltare faţă

de celelalte ţări membre UE sunt necesare eforturi deosebite din partea întregii

societăţi pentru creşterea continuă a Produsului Intern Brut, pentru a asigura

stabilitatea şi competitivitatea economiei, funcţionarea eficientă a structurilor

instituţionale.

Experienţa României ca şi a economiei mondiale arată că progresele unei

ţări pe calea dezvoltării economico-sociale depind de modelul economic, de

politicile aplicate, de mecanismele şi structurile instituţionale şi toate acestea

ţinând de calitatea clasei politice care are puterea deciziei, de profesionalismul şi

responsabilitatea acesteia.

O privire de ansamblu asupra economiei mondiale din ultimele decenii

arată că sistemul economiei de piaţă a înregistrat un proces semnificativ de

extindere. „În ultimii douăzeci de ani, numărul celor care trăiesc în economia de

piaţă a crescut de la un miliard şi jumătate de oameni, la aproape şase

miliarde”1. Sistemul economiei de piaţă prezintă de la o zonă la alta

particularităţi fundamentale.

Potrivit analiştilor, astăzi în lume se confruntă trei modele de dezvoltare

economică cu pondere semnificativă pe plan mondial: modelul european,

american şi cel asiatic. Două modele – european şi asiatic – includ creşterea

economică şi coeziunea socială, în timp ce modelul american include creşterea

economică dar exclude coeziunea socială. Modelele european şi american includ

1 Jean Francois Richard, “Al doisprezecelea ceas; 20 de probleme globale, 20 de ani pentru a le rezolva”. Ed.

MilleniumTres. p.9,34

1

libertatea politică, în timp ce modelul asiatic exclude această libertate2. Un

număr de ţări din America de Sud, din Europa de Nord, din Asia de Est, şi de

Sud aplică variante al modelelor menţionate mai sus. Cu toată această diversitate

de modele, în condiţiile globalizării, sărăcia se extinde, iar polarizarea bogăţiilor

lumii se accentuează, „jumătate din populaţia globului (cca. 3 miliarde de

persoane) trăiesc cu 2 dolari pe zi, iar 1,2 miliarde trăiesc într-o sărăcie absolută

cu mai puţin de 1 dolar pe zi. În Africa, sute de milioane de oameni trăiesc cu

mai puţin de 0,60 dolari pe zi. În cursul ultimilor patruzeci de ani, raportul dintre

venitul mediu al celor mai bogate douăzeci de ţări şi venitul mediu al celor mai

sărace douăzeci de ţări s-a dublat, ajungând la valoarea de 40:1. În condiţiile

globalizării economiei mondiale aceste disparităţi se agravează3.

După unele date mai recente – în jur de 4 miliarde – două treimi din

populaţia lumii trăiesc în sărăcie, în timp ce averile totale ale primilor 358 de

miliardari ai lumii sunt egale cu veniturile cumulate ale celor mai săraci 2,3

miliarde de oameni (45 la sută din populaţia lumii). În România peste o treime

din populaţie este în sărăcie, iar peste 40 la sută din această treime se află în

sărăcie absolută.4

Am prezentat aceste aspecte grave din România şi din economia mondială

pentru a sublinia că evoluţiile dezvoltării economico-sociale în România în

perioada de integrare vor depinde şi de „modelul european” aplicat până în

prezent în ţările UE. Acest model va fi influenţat de obiectivele Strategiei de la

Lisabona, care sunt focalizate asupra creşterii, coeziunii sociale şi ocupării pe

seama progreselor în educaţie şi inovare, în cercetarea ştiinţifică.

Faţă de cele de mai sus şi având în vedere rezultatele nefericite

înregistrate în perioada tranziţiei în România concretizate în marile pierderi

suferite în avuţia naţională, considerăm că este momentul potrivit ca autorităţile

române, partidele politice şi reprezentanţii societăţii civile să iniţieze un dialog

2 Modelul european de integrare. Marin Dinu, Cristian Socol, Marius Marinaş. Ed.Economică 2005, p. 26-28.

3 Jean Francois Richard, Op. citate, p. 34.

4 Florea Dumitrescu, Tranziţia 1990-2004, Experienţa românească, Ed. AGER, Economistul 2005, p.324.

2

larg care să aibă ca obiectiv perfecţionarea sistemului actual al economiei de

piaţă în aşa fel încât să se stimuleze crearea de noi locuri de muncă şi creşterea

puternică a economiei sub impulsul cunoaşterii şi al revoluţiei tehnico-ştiinţifice,

realizarea unui model de dezvoltare economico-socială mai eficient şi mai

echitabil, astfel:

a. Să se elaboreze, pe baza experienţei mondiale pozitive şi negative şi a

propunerilor specialiştilor, un model de economie mixtă, socială de piaţă.

Un asemenea model de dezvoltare a economiei a fost propus în perioada

tranziţiei de Asociaţia Generală a Economiştilor în frunte cu regretatul ei

preşedinte, academicianul N.N. Constantinescu, prin DECLARAŢIILE şi

APELURILE înaintate Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României.

Autorităţile au tratat cu indiferenţă o problemă fundamentală, care dezbătută şi

definită responsabil, ar fi ferit România de gravele erori şi zig zaguri, de

pierderile uriaşe din avuţia naţională, cu consecinţe din cele mai grele pentru

milioane de români.

În partea a doua a secolului XX, economişti de seamă au analizat sub

diferite forme avantajele şi dezavantajele întreprinderilor publice, firmelor

private şi ale acţiunilor de privatizare, naţionalizare şi deznaţionalizare din ţările

Europei Occidentale. S-au formulat o multitudine de opinii pro şi contra, cu

argumente şi contraargumente faţă de un sector economic sau altul, faţă de

politicile economice, fiscale sau bancare aplicate. Mulţi specialişti, responsabili

guvernamentali sau reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au oprit asupra

conţinutului şi caracteristicilor economiei mixte de piaţă, ca şi asupra

aspectelor sociale.

Evoluţia istorică a secolului XX arată că sunt multe forme ale economiei

de piaţă mixte, însă nu au peste tot aceeaşi înfăţişare. „Ea se încarnează diferit

de la ţară la ţară sau chiar în funcţie de conjuncturi; dar peste tot naşte întrebări

cu privire la limitele sale ca şi asupra viitorului pe care îl are”5.

5 Economia mixtă, jumătate capitalistă, jumătate socialistă. Editura Alternativă, 1992, p. 32, Matei Dogan,

Dominique Pelassy. Traducere din limba franceză.

3

Economia mixtă s-a născut din criză, din necesitatea ca statul să iasă din

abţinerea sa în materie de economie. Locul său izvorăşte nu numai din

capacităţile sale de constrângere şi de influenţare, ci şi din bunurile pe care le

produce în sectorul industrial, din serviciile pe care le prestează, locurile de

muncă pe care le controlează, masele financiare pe care le girează. Văzut din

acest unghi, conceptul de economie mixtă poate să fie înţeles ca un compromis

între „capitalism” şi „socialism”. Tocmai în această perspectivă a fost percepută

la început intervenţia statului în mecanismele economice – spaimă pentru unii,

speranţă pentru alţii”6.

În această ordine de idei, Joseph Stiglitz, în analizele sale, ajunge la

concluzia că „lumea şi economia s-au schimbat cu o viteză nemaipomenită;

realităţile arată că o asemenea creştere sălbatică prejudiciază mediul, agravează

inegalităţile, slăbeşte diversitatea culturală, favorizează profitul absolut al

firmelor multinaţionale în detrimentul simplilor cetăţeni şi generează violenţe

sociale”7. El concepe un adevărat program pentru democratizarea mondializării.

b. La baza acestui model de economie mixtă, socială de piaţă să stea un

regim mixt al proprietăţii în care să convieţuiască într-un sistem de

concurenţă, proprietatea publică (în domenii economice strategice, al serviciilor

publice de bază etc.), proprietatea particulară cu capital preponderent autohton şi

cu capital străin; proprietatea cooperatistă, asociativă.

Teza, repetată cu uşurinţă de mulţi politicieni din România şi din alte ţări,

potrivit căreia „proprietatea privată este mai eficientă decât cea de stat”, nu se

confirmă în toate cazurile. În România, ca urmare a unui proces de privatizare

realizat în mod iresponsabil de factorii decidenţi, deşi ponderea sectorului privat

în produsul intern brut a crescut de la 13% în 1989 la 72% în 2004, pe total

produsul intern brut era mai mic după 15 ani, în 2004 faţă de cel realizat în

1989. Industria producea în 2004 numai jumătate din volumul realizat în 1989.

6 Economia mixtă, jumătate capitalistă, jumătate socialistă. Editura Alternativă, 1992, p.11, Matei Dogan,

Dominique Pelassy. Traducere din limba franceză.

7 Joseph Stiglitz “Marea Dezilizie” (2002), “ Când capilalismul îşi pierde capul”(2003), “O altă lume contra

fanatismului pieţei” (2006)

4

Din această cauză, indicele câştigului salarial real a fost în 2004 de 78,3% faţă

de 1989, iar cel al pensiei medii a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost

de numai 57,7% faţă de 1990.

c. Statul să aibă un rol activ în creşterea economică, pentru a putea

interveni în rezolvarea aspectelor sociale şi în reglarea marilor probleme pe care

nu le poate soluţiona piaţa (în cazuri de crize economice şi financiare, probleme

privind combaterea sărăciei, protecţia mediului etc., sănătatea publică,

învăţământul, cultura, sportul);

Este vorba de creşterea rolului statului atât ca antreprenor, cât şi ca

reglator al politicilor şi mecanismelor economiei de piaţă.

„Intervenţia statului în economie, nu este nici un secret pentru nimeni. În

toate ţările există anumite reguli de funcţionare a pieţei elaborate cu sprijinul

statului. Semnificativ în acest sens apar afirmaţiile profesorului Robert B. Reich

de la Universitatea Harward: În lumea modernă – afirmă el, este imposibil ca

statul să nu ia decizii privind modul cum trebuie organizată concurenţa în cadrul

pieţei, iar instituţiile de stat trebuie să-şi concentreze atenţia asupra elaborării

unor reguli privind concurenţa economică în conformitate cu ţelurile de

ansamblu ale societăţilor. În societăţile moderne, statul este principalul mijloc

prin care sunt cumpănite, definite şi aplicate normele conform cărora

funcţionează piaţa”

Joseph Stiglitz, deşi recunoaşte virtuţile pieţei, consideră că aceasta

trebuie supusă anumitor reguli („încadrată”).

d. O funcţie importantă a conducerii statului, care a fost ignorată în

majoritatea statelor, inclusiv în România în perioada tranziţiei, după 1989, este

planificarea. Locul unei viziuni a dezvoltării economico-sociale l-a luat în 1990

haosul, stare declarată de chiar guvernul României în 1990 la sfatul unor

pseudoreformatori români cu titlu de academicieni.

În unele ţări cu o puternică economie de piaţă, statul s-a implicat în

planificare. Dintre tipurile occidentale de planificare merită amintit tipul francez

5

reprezentativ pentru încercările de dominare a mecanismului pieţei şi tipul

olandez – ilustrativ pentru tentativa de corectare a acestui mecanism. Într-o

societate modernă, planificarea economică este necesară, cu condiţia ca ea să nu

fie contrapusă sau considerată ca alternativă a pieţei. Problema nu se pune în

termeni „sau plan sau piaţă” ci „şi plan şi piaţă”. Piaţa reprezintă un fundament

al planului sau programului economic, îndreptarul necruţător al acestuia, al

încărcăturii opţionale şi orientării sale politico-sociale8.

e. Politicile financiare, fiscale, monetare şi valutare, care în România,

în perioada tranziţiei, au avut rol nociv, blocant, distructiv9, ca şi în alte ţări, să

aibă un rol de stimulare a activităţii economice, să contribuie la capitalizarea

întreprinderilor, la finanţarea normală a activităţii economice, la încurajarea

investiţiilor şi a producţiei materiale, la creşterea productivităţii muncii sociale;

După modul în care sunt gândite şi croite aceste politici, ele pot stimula

iniţiativa şi inovaţia, activitatea economică, după cum pot constitui otravă pentru

întreprinderi, ce le provoacă moartea. În România, asemenea politici au

decapitalizat până la zero un mare număr de întreprinderi, au sugrumat

activitatea de producţie şi de investiţii prin reducerea arbitrară a creditului

neguvernamental timp de 17 ani, acesta ajungând la 7-20% ca raport din PIB,

fată de 60-80% în ţările dezvoltate, fără ca politicienii de la putere să examineze

erorile guvernelor şi ale băncii centrale.

Banca Naţională a României, când prezintă acţiunile întreprinse pentru

reducerea inflaţiei, vorbeşte de „strategii”, „tactici”, de „eforturi” şi „sacrificii”

ca şi când ar fi vorba de pregătirea unor evenimente cruciale, în timp ce inflaţia

este de 2-3 ori mai mare decât în ţările UE. Specialiştii de la Asociaţia Generală

a economiştilor din România spun de ani de zile că pentru a stăpâni inflaţia este

necesar ca politica monetară să stimuleze economia reală. În Franţa, în ultimele

decenii, s-a pus accentul mai mare pe dezvoltarea industrială decât pe lupta

8 Ion Avram “Sisteme economice comparate” pag. 18, Bucureşti 1992, Academia Română de Management;

9 Florea Dumitrescu, Tranziţia 1990-2004. Editura AGER – Economistul, Bucureşti, 2005, p. 9, 71, 74, 167,

249.

6

împotriva inflaţiei şi rezultatele se văd clar. Chiar fostul preşedinte al Franţei,

Jacque Chirac, a inclus în priorităţile dezvoltării industria, cercetarea ştiinţifică

etc., iar candidaţii la preşedinţia Franţei în 2007 au cerut Băncii Centrale

Europene să se ocupe de creşterea locurilor de muncă, de dezvoltarea economică

şi să vorbească mai puţin de inflaţie. Asemenea candidaţi pot fi model şi pentru

alte ţări. Sondajele de opinie arată că francezii ştiu să preţuiască valorile.

O astfel de analiză este evitată chiar şi după ce România a devenit

membru în UE. Erorile în politica monetară au fost însoţite de erori în politica

fiscală. În ultimii ani au fost anulate impozite şi taxe restante, în valoare de

miliarde de dolari (euro) fără ca organele UE să ridice un deget la adresa

guvernanţilor, pentru a se trage învăţăminte şi a nu se mai repeta erorile.

În politica fiscală ar trebui folosit, de ţările care se angajează într-un

proces de creştere, de dezvoltare, acel sistem de impozite care să stimuleze

producţia, investiţiile etc. Un astfel de sistem poate fi unul cu cote diferenţiate şi

progresive care se practică în SUA şi alte ţări dezvoltate şi care asigură şi o

anumită echitate. În România, începând cu anul 2005 se aplică un sistem de

impunere a profitului şi veniturilor populaţiei cu o singură cotă, care a dus la

creşterea câştigurilor celor cu venituri mari – cca. 300-400 mii de persoane – şi

afectarea câştigurilor celor cu venituri mici (milioane de persoane). Prin

eliminarea impozitării progresive şi introducerea cotei unice, bugetul statului a

pierdut în 2005 cca. 1 miliard de euro. La începutul anului 2005, împreună cu

alţi economişti am arătat că introducerea cotei unice de impozitare este o măsură

eronată, dar politicienii de la putere nu au ţinut seama de nimic şi de nimeni.

f. Problema perfecţionării modelului economiei de piaţă ar trebui să facă

obiectul preocupărilor conducătorilor de state şi de guverne din ţările dezvoltate

şi din cele în curs de dezvoltare având în vedere cerinţele combaterii sărăciei şi

ale polarizării excesive ale bogăţiilor lumii.

g. Una dintre măsurile prioritare în dialogul la nivel internaţional să fie

examinarea şi soluţionarea problemei datoriilor ţărilor în curs de dezvoltare,

7

cele mai sărace. Datoriile acestor ţări de peste 2.600 miliarde dolari le obligă la

plăţi de dobânzi şi rate de rambursare insuportabile, le împiedică modernizarea

şi dezvoltarea, indiferent de modelul economico-social ce l-ar adopta.

h. Modelul economic propus va da rezultate bune în condiţiile în care vor

fi stabilite şi definite obiectivele şi măsurile necesare pentru protejarea

mediului înconjurător la nivelul planetei pentru prevenirea şi atenuarea

catastrofelor naturale. „Omul a crezut că poate domina Natura, dar nu a fost aşa,

exemple fiind gravele schimbări ale fenomenelor meteorologice, ecologice,

biologice” etc.10. Este imperios necesar ca în cursul deceniilor care vor urma să

se realizeze acele măsuri care să protejeze biodiversitatea şi ecosistemele.

Modelul economiei mixte, sociale de piaţă prezentat mai sus, în linii mari,

după ce va fi definitivat în cadrul dialogului, ţinându-se seama de condiţiile

globalizării, proces la baza căruia stau principiile de liberalizare a pieţelor, a

circulaţiei capitalului financiar, a forţei de muncă, a bunurilor şi serviciilor

urmează să fie adoptat de fiecare ţară în funcţie de interesele sale generale.

Având în vedere aspectele negative ale circulaţiei libere a capitalului

financiar speculativ şi a forţei de muncă, în condiţiile globalizării, consider că

este necesar ca agenţiile specializate internaţionale ale Organizaţiei Naţiunilor

Unite să stabilească norme pentru ţările membre prin care:

a. o parte din veniturile realizate din mişcarea liberă a capitalului

speculativ (partea care depăşeşte veniturile aferente nivelului

normal al dobânzilor la creditele bancare) să fie virată într-un

fond financiar internaţional care să fie administrat de o agenţie

ONU;

b. pentru persoanele care migrează în vederea găsirii unui loc de

muncă, ţările primitoare să fie obligate să plătească sub forma

unui tarif echivalentul cheltuielilor necesare cu instruirea şi

pregătirea profesională a emigranţilor în ţările de origină.

10 Dr. ing. Răzvan Voicu. Ecologia în Universul Istoriei, p. 26.

8

Sumele să fie încasate în fondul financiar internaţional din care

să se finanţeze acţiunile de perfecţionare a activităţilor de

învăţământ, sănătate în ţările din care emigrează forţa de muncă.

Astfel de măsuri ar tempera o parte din aspectele sălbatice ale globalizării,

ar contribui la dezvoltarea cât de cât echitabilă a statelor - naţiune.

Din România au plecat pentru găsirea unor locuri de muncă, în primii ani

ai mileniului trei, două milioane de persoane, după unele calcule trei-patru

milioane. Pentru aceştia statul român a investit în pregătirea lor 50-70 miliarde

de dolari, în echivalent. Ajunşi în Spania, Italia, Anglia, SUA aceştia contribuie

la creşterea produsului intern brut în ţările în care lucrează. Este normal ca

România să primească o anumită compensare a cheltuielilor făcute, în funcţie de

nivelul de pregătire şi de timpul de lucru în ţările respective.

٭

În elaborarea unui asemenea model de dezvoltare - economie mixtă

socială de piaţă este necesar să se pornească de la experienţa tuturor ţărilor, o

atenţie specială acordându-se evoluţiilor din ultimele decenii din Franţa,

Germania, Japonia, Suedia, Finlanda, Brazilia, Venezuela, China, India şi din

alte ţări cu rezultate notabile pe linia dezvoltării. Este timpul ca autorităţile

române, toţi conducătorii de state, mari şi mici, să focalizeze eforturile asupra

soluţionării problemelor economice şi de mediu, asupra îmbunătăţirii vieţii

oamenilor, trecând pe locul secund confruntările politice şi militare, care

aduc numai pierderi şi suferinţe. Să ia aminte la ce spun marii intelectuali ai

lumii, adevăraţii oameni de cultură şi artă. Alexandr Soljeniţin, laureatul

Premiului Nobel, spunea recent că „Rusia este roasă de aceleaşi probleme care

au dus la revoluţia din februarie 1917 şi la haosul care le-a deschis bolşevicilor

drumul spre putere”. Legendarul dizident sovietic subliniază actualitatea multor

ameninţări care acum 90 de ani au dus Rusia la o „catastrofă cosmică”. În

viziunea lui Soljeniţin, „de haosul creat sunt vinovate elitele, care s-au rupt de

9

spiritul poporului rus, având grijă numai de propria bunăstare – nu şi-au asumat

răspunderea pentru soarta maselor11. O situaţie asemănătoare este şi în România,

ca şi în majoritatea ţărilor lumii. Un cetăţean american, care manifesta împotriva

războiului din Irak în ziua de 19 martie 2007, la întrebarea reporterului spunea

revoltat: „conducătorii noştri s-au rupt de popor, ar trebui duşi la puşcărie, acolo

este locul lor” (notă – am redat din memorie, ce am văzut şi auzit la TVR 1 – ora

19).

Merită atenţie concluziile jurnalistului de la cotidianul „The Guardian”

din Marea Britanie, care ar trebui să trezească la realitate pe politicienii şi

conducătorii de state şi de guverne: „Toată lumea aplică sistemul capitalist”,

„Libertatea este ameninţată chiar şi în democraţiile cu tradiţie, ca Marea

Britanie”, Supremaţia occidentului este în declin”, „Istoria capitalismului din

ultimul secol cu greu susţine viziunea că acest sistem este unul care se

autocorectează”, „Geniul capitalismului contemporan nu doar le oferă

consumatorilor ceea ce doresc, ci îi şi face să-şi dorească ce are el de oferit.

Tocmai această logică a dorinţelor din ce în ce mai răspândită nu se poate

susţine la scară globală. Dar suntem noi pregătiţi să o abandonăm? Poate că

suntem bucuroşi să ne izolăm podurile, să ne reciclăm ziarele şi să mergem cu

bicicleta la birou, dar suntem pregătiţi să avem mai puţin, pentru ca alţii să aibă

mai mult? Sunt eu pregătit? Sunteţi voi?”12. Pentru asemenea jurnalişti – tot

respectul şi consideraţia. De astfel de analişti are nevoie omenirea. Iată de ce

cred că este de stringentă actualitate elaborarea unui model de dezvoltare

economico-socială mai eficient şi mai echitabil, care să corespundă mai bine

cerinţelor de progres ale popoarelor lumii, la începutul mileniului trei. Un astfel

de model să fie supus unor examinări şi dezbateri la nivelul statelor-naţiune şi în

cadrul instituţiilor multilaterale mondiale (organismelor specializate ale ONU –

FMI, Banca Mondială etc.). Nu împărtăşim ideile, care în ultimul timp circulă

11 Alexandr Soljeniţin avertizează Rusia de producerea unei catastrophe ca în 1917, Tricolorul nr. 906 din 15

martie 2007, p. 2.

12 Timothy Garton ASH – The Guardian. În cotidianul Tricolorul a fost publicat articolul cu titlul: “Capitalismul

global nu are acum rivali serioşi, dar s-ar putea autodistruge”.

10

tot mai des, privind constituirea unui Parlament mondial sau a unui Guvern

mondial etc., instituţii greu de realizat, birocratice şi lipsite de eficienţă. Este de

preferat conceptul de guvernanţă în reţea sau exemplul grupurilor de ţări de tip

G20, care să includă şi G8 etc. – care să elaboreze norme, recomandări etc., pe

care autorităţile statelor-naţiune să le adapteze condiţiilor lor specifice.

„Soluţiile pertinente ale marilor probleme cu caracter global ce confruntă

economia mondială şi care solicită eforturile întregii comunităţi internaţionale

nu pot să nu aibă un caracter unitar. Lichidarea stării de subdezvoltare a

numeroase ţări, depăşirea diverselor crize economice care se manifestă în lume

impun soluţii cu valoare mondoeconomică sau planetară, în raport de care să se

elaboreze şi să se promoveze politici economice naţionale, dar luând în

considerare şi situaţiile din cadrul sistemului economic în ansamblu şi din

celălalt sau celelalte sisteme economice coexistente”13.

În finalul rândurilor mele, doresc să închei cu o sclipire eminesciană, care

îşi menţine întocmai actualitatea după 125 de ani: „Greşalele în politică sunt

crime: căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică

dezvoltarea unei ţări întregi şi se-ntunecă pentru zeci de ani înainte viitorul ei”14.

Fie ca, politicienii şi guvernanţii din România, conducătorii de state şi

guverne din întreaga lume să aibă capacitatea şi înţelepciunea de a găsi drumul

unei dezvoltări sustenabile pentru toate ţările lumii, în acest mileniu.